Inițiativa privind includerea obiectivului unionist în Constituția Romîniei este una inadmisibilă și denotă lipsă de respect față de poporul moldovenesc. Declarație: La această comedie românească trebuie să reacționăm dur Aceasta este poziția Mișcării de Tineret „Urmașii lui Ștefan” și a Mișcării Naționale „Voievod”, două ONG-uri care au pregătit măsuri de răspuns la propunerea unor deputați romîni de a prevedea așa-numitul „drept al poporului romîn la reunificare pașnică” în Legea Supremă a statului vecin. Potrivit lui Dumitru Roibu, președintele Mișcării „Urmașii lui Ștefan”, prin această inițiativă revoltătoare au fost încălcate mai multe tratate internaționale, inclusiv cel de la Helsinki, care obligă statele să respecte integritatea teritorială a tuturor vecinilor lor. „În viziunea noastră, o asemenea inițiativă reprezintă lipsă de respect față de Republica Moldova, față de poporul moldovenesc, dar și un indicator de aplicare a dublelor standarde, atunci cînd, pe de o parte, statul vecin recunoaște independența țării noastre, dar pe de alta, păstrează ușile deschise ca acest stat să dispară și finanțează acțiuni ce duc, prin activitatea lor, la dispariția țării noastre”, a menționat Roibu. Cele două organizații nonguvernamentale au cerut sprijinul deputaților în vederea modificării legislației naționale, cu scopul de a contracara curentul unionist și a interzice contestarea statului și a poporului. Mai exact, autorii propun scoaterea în afara legii a partidelor care promovează unionismul, precum și tragerea la răspundere a liderilor acestor formațiuni.

De asemenea, inițiatorii propun interzicerea reuniunilor și manifestațiilor publice care are au drept obiectiv subminarea independenței Republicii Moldova. Totodată, autorii insistă ca Lega Supremă să fie modificată astfel, încît deciziile referitoare la caracterul suveran și independent al statului să nu poată fi supuse revizuirii prin referendum. „Aceste grupuri de inițiativă, care există și în Moldova, și în Valahia, au un scop comun și, prin acțiuni coordonate, finanțare comună. SIS-ul, nici pînă astăzi, nu ne-a oferit informații referitoare la cei care sponsorizează această campanie, cine din partea moldovenească coordonează aceste acțiuni, ca să ne cunoaștem eroii. Politicienii români subminează cu orice ocazie suveranitatea Republicii Moldova, iar noi nu am văzut nicio reacție din parte MAEIE”, a adăugat Dumitru Roibu.

sursa: noi.md

 

Autor

Patriotism

Portal analitic-informational

Articole asemanatoare