In volumul “Virstele Unirii. De la unitatea etnica la constiinta nationala”, istoricul Adrian Cioflanca, de la Institutul “A.D. Xenopol”, trateaza un subiect considerat mult timp tabu: separatismul moldovean. Avindu-i ca exponenti principali pe Gheorghe Asachi si Nicolae Istrati, miscarea separatista din Moldova a aparut in 1856, an in care ideea Unirii celor doua Principate prinsese deja un anume contur politic. Separatistii se opuneau ideii de unire motivind prin traditia diferita a celor doua tari, dar, mai ales, prin argumente de ordin practic.

Memorialistul Nicolae Sutu relateaza ca antiunionistii se temeau ca Bucurestiul va deveni noua capitala, iar Moldova va fi marginalizata. Separatistii erau convinsi ca “Iasii si toata Moldova de Sus nu vor fi decit puncte excentrice ale noului stat, interesele moldovenilor vor fi puse in planul doi”. Separatistii se asteptau ca muntenii sa domine in timp conducerea politica a Principatelor Unite, iar “moldovenii vor fi siliti sa indure legea muntenilor si sa fie absorbiti mai curind ca un popor cucerit decit ca unul unit cu Tara Romaneasca”

 

Autor

Patriotism

Portal analitic-informational

Articole asemanatoare