Image and video hosting by TinyPic

Pierderile Moldovenilor în urma Ocupației sovietice!

Site-ul nostru vă prezintă cifre privind pierderile umane ale Moldovenilor  suferite în timpul ocupației sovietice. Numărul moldovenilor deportați și celor uciși se ridică la peste 1,5 milioane de persoane.

Read more

2 Februarie ziua recunoaşterii Independenţei Moldovei!

Astăzi 2 februarie,se împlinesc 652 de ani de la recunoașterea independenței Țării Moldovei.Documentul de donație făcut de Ludovic I,regele apostolic al Ungariei lui Balc,fiul lui Sas,la 2 februarie 1365 este considerat actul de naștere a Statului me…

Read more

„Jos Cuza! Jos Bucureştiul!“ - Faţa nevăzută a Micii Uniri

Manifestaţiile prilejuite de celebrarea „Micii Unirii“ sunt astăzi prilej de întruniri populare, de propagare a ideilor naţionale prin discursurile autorităţilor locale şi centrale. Nu în ultimul rând, ideea centrală a discursului public este unitatea în jurul idealului naţional. Festivităţile organizate anual sunt însă şi prilej de înfrăţire în jurul „agapelor“ publice oferite plebei de către edilii locali. În epoca Unirii însă, disputele erau aprinse, moldovenii şi muntenii luptând pentru întâietatea în noua construcţie statală care se prefigura după redeschiderea „Chestiunii Orientale“. Ambiţia elitelor politice din ambele Principate era mare, interesele la fel, astfel că şi Unirea se negocia. Retroactiv, moldovenii au pierdut, „s-au jertfit pe altarul unirii“ spuneau „separatiştii“ din Iaşi după proclamarea unirii şi stabilirea capitalei la Bucureşti. „Ziarul de Iaşi“ a ales să vă prezinte câteva episoade din „anticamera“ Unirii din anul 1859, dar şi de după abdicarea lui Al.I. Cuza, pentru a vedea exact cum se raportau cei nemulţumiţi faţă de noile realităţi statale.

Un aspect puţin cunoscut

gethumb.details.php

Profesorul universitar Mihai Cojocariu (Facultatea de Istorie, UAIC) arată că „între lucrările Adunărilor ad-hoc de la Iaşi şi Bucureşti au existat unele diferenţe, chiar dacă din amîndouă părţile dorinţa realizării şi menţinerii unei «unităţi de gîndire şi acţiune», în sensul «sincronizării» programatice şi faptice, nu doar sub aspectul elaborării şi susţinerii unei «strategii comune», ci şi al loviturilor tactice pe cât posibil concertate, a fost exprimată aproape obsesiv, pînă la dubla alegere a lui Cuza“. În cartea „Zimbrul şi Vulturul. Cercetări privitoare la unirea Principatelor“, Cojocariu tratează şi un aspect mai puţin cunoscut din istoria Adunărilor ad-hoc, Adunările preparatorii. Cele moldave le-au devansat cu două săptămâni pe cele de la Bucureşti, în opinia profesorului ieşean, „decalaj“ menţinut până la începutul anului 1859. „Cu siguranţă, nu poate fi vorba doar de un decalaj cronologic. După opinia noastră, această diferenţă de două săptămâni a fost premeditată, iar semnificaţia ei majoră rezidă în recunoaşterea primatului Moldovei în lupta pentru unirea Principatelor, implicit a calităţii net superioare a bărbaţilor ei politici. În fine, la Bucureşti, şedinţele publice ale Adunării ad-hoc au fost «dublate» de acelea ale aşa-numitei «adunări preparatorii» – pe când, la Iaşi, asemenea reuniuni nu au fost posibile în primul rând din cauza «represiunilor» autorităţilor separatiste“, scrie universitarul ieşean. Astfel, imediat după dezvăluirea programului Comitetului Electoral al Unirii şi constituirii nucleului permanent de conducere, lucrările au fost interzise de către guvernul interimar al caimacanului Vogoride. Totodată, aceasta a ordonat şi confiscarea materialelor emise de Comitetul Central al Unirii din Iaşi. Situaţia fiind una tensionată, unioniştii moldoveni încep să se întrunească în secret. Potrivit datelor adunate de Cojocaru, conducătorii mişcării unioniste din Moldova încep să se întâlnească în locaţii „exotice“ – după cum le numeşte istoricul, referindu-se la „vila Kogălniceanu“ din Copou şi la cea a lui Petre P. Mavrogheni de la Socola – fie în reşedinţe particulare, cum ar fi casele lui Mihalache Cantacuzino-Paşcanu sau ale logofătului Gheorghieş Sturdza, cumnatul lui Constantin Hurmuzachi (considerat de Cojocariu drept „sediul“ C.C. al Unirii). Nu în ultimul rând, întâlniri mai aveau loc şi în apartamentul ocupat de Dimitrie Ralet la Muzeul de Istorie Naturală.

Aprige lupte parlamentare

La Bucureşti însă „adunările preparatorii“ erau o necesitate. După cum arată Cojocaru în lucrarea amintită, menirea acestora a reieşit din prima întâlnire, din data de 30 septembrie 1957: „«La propunerea lui C.A. Rosetti», cei prezenţi au acceptat «să dezbată mai întâi în adunări pregătitoare» chestiunile ce aveau a se desbate în şedinţele publice pentru că se scurtau desbaterile în adunarea publică şi «nu se împrăştiau voturile partidului progresist». Apoi, prin «disciplinarea deputaţilor liberali», se evita orice scandal în care ar fi fost provocaţi adversarii lor politici «asigurându-se liniştea în acel corp deliberat arătându-se ţării şi Europei oficiale că suntem apţi pentru o viaţă parlamentară». Numai aşa, «batalionul sacru» în care s-au constituit roşii (liberalii radicali) puteau spera să evite «cursele veteranilor parlamentari, conduşi de bărbaţi ca prinţii Bibescu şi Ştirbei, îmbătrâniţi în lupte parlamentare»“, notează Cojocariu în volumul „Zimbrul şi Vulturul…“ despre demersurile preliminarii ale Unirii din 1859.

„Iaşul va fi marginalizat“

Un alt punct sensibil în „dosarul“ Unirii din 1859 îl reprezintă mişcarea antiunionistă, transformată ulterior, după desăvârşirea unirii Principatelor, în mişcare separatistă. Datorită politicii de centralizare a statului român în perioada interbelică şi ulterior în „naţional-comunismul“ lui Ceauşescu, subiectul nu a fost abordat în istoriografie, în jurul subiectului fiind instalată liniştea. Era un veritabil „tabu“ să vorbeşti despre o asemenea iniţiativă când de la nivel central se scria istoria milenară a statului dac centralizat şi independent al lui Burebista, care prefigura regimul lui Ceauşescu. După 1990, când istoriografia românească a început să privească din nou spre Occident, tinerii istorici români au început să studieze şi astfel de teme controversate. Unul dintre aceştia, cercetătorul ieşean Adrian Cioflâncă (Institutul de Istorie A.D. Xenopol), în volumul „Vârstele Unirii. De la unitatea etnică la conştiinţa naţională“, abordează antiunionismul moldovenesc. Potrivit cercetărilor acestuia, mişcarea moldovenească care se împotrivea Unirii Principatelor a apărut în anul 1856, când „zorii“ unei astfel de iniţiative politice se întrezăreau în urma Războiului Crimeii şi a redeschiderii „Problemei orientale“, declinul tot mai accentuat al Imperiului Otoman. Principalii reprezentanţi ai curentului erau în epocă Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi şi Nicolae Istrati, aceştia motivându-şi crezul prin tradiţia diferită a celor două ţări, dar, mai ales, prin argumente de ordin practic. Spre exemplu, Nicolae Şuţu în memoriile sale spune că antiunioniştii erau motivaţi în demersul lor de temerea că Valahia va culege roadele Unirii prin stabilirea Capitalei în „oraşul lui Bucur“, iar Moldova (şi îndeosebi Iaşul) va fi marginalizată: „Iaşii şi toată Moldova de Sus nu vor fi decât puncte excentrice ale noului stat, interesele moldovenilor vor fi puse în planul doi… Moldovenii vor fi siliţi să îndure legea muntenilor şi să fie absorbiţi mai curând ca un popor cucerit decât ca unul unit cu Ţara Românească“, nota acesta.

„Monstruoasa coaliţie“

antiunionistii_ieseni_1859

„Mica Unire“ a dat într-un fel dreptate „antiunioniştilor“, statul român de după 1859 adoptând modelul de centralizare francez din perioada napoleoniană, astfel că, după emiterea decretelor de centralizare a principalelor instituţii la Bucureşti, Iaşul îşi pierde din statut. După acest moment, „compensaţia morală“ era singura armă a „separatiştilor“ moldoveni în lupta pentru reafirmarea poziţiei Iaşului. O tentativă în această direcţie a fost instalarea Curţii de Casaţie la Iaşi, respinsă însă de autorităţile de la Bucureşti. Indignarea moldovenilor faţă de acest refuz a culminat cu masive proteste de stradă în Iaşi. Frustrarea „antiunioniştilor“ faţă de pierderea întâietăţii Moldovei în noua construcţie statală creştea în intensitate, iar momentul înlăturării lui Cuza de către „Monstruoasa coaliţie“ (11 februarie 1866), după ce negociatorii unirii stabiliseră clar „capitală din Muntenia, domn din Moldova“, a fost motiv de festivităţi la Iaşi, fiind celebrată prin trei nopţi de iluminaţii. Lucrurile au degenerat însă în fosta capitală a Moldovei. Detronarea lui Cuza era un imbold pentru liderii mişcării separatiste din Moldova, care credeau că momentul este propice pentru recâştigarea independenţei. Nici ideea aducerii pe tron a unui principe străin nu era agreată. Pe 3/15 aprilie 1866, Iaşul fierbea. O manifestaţie separatistă distrugea calmul cotidian din urbe, fiind înăbuşită de autorităţile vremii. 500 de ieşeni adunaţi la slujba de duminică au mărşăluit în frunte cu mitropolitul spre Palatul Administrativ strigând lozinci separatiste precum „Trăiască Moldova!“, „Jos prinţul străin!“ sau „Jos Unirea!“. Iniţiativa acestora nu a avut efectul scontat, manifestaţia fiind înăbuşită în sânge de autorităţile locale. S-ar fi înregistrat zeci de morţi. Pentru înăbuşire, s-a adus un regiment muntean care a tras în mulţime şi a atacat pe manifestanţi la baionetă. Ancheta asupra acestui eveniment rămâne încă un mister, evenimentul fiind secretizat de autorităţile vremii, „pentru a nu periclita idealul naţional“.

Cuza: pro şi contra

Şi totuşi, în ciuda „separatismului“ moldovenesc existent în epocă, Cuza rămâne indiscutabil unul dintre personajele emblematice ale construcţiei României moderne, elogiile curgând la adresa lui. Spre exemplu, Nicolae Iorga a fost unul dintre marii admiratori ai lui Cuza. Cu ocazia centenarului naşterii „domnului Unirii“, într-o cuvântare la Ateneul Român, marele istoric spunea despre acesta că „n-a pretins să fie mai mult decât ceea ce cerea vremea lui, dar a avut superiorul bun-simţ şi marele talent politic de a nu fi niciodată mai puţin decât ceea ce vremea cerea de la un om în situaţia lui“. Academicianul Dan Berindei notează în articolul „Locul lui Alexandru Ioan Cuza în istoria naţională“ că, în epocă, cel care a întruchipat năzuinţele conaţionalilor şi a devenit „simbolul Unirii“ a fost colonelul Alexandru Ioan Cuza: „Unirea Principatelor au făcut-o moldovenii şi muntenii din toate categoriile societăţii, însufleţiţi de simţăminte comune privind strângerea lor în unice hotare, chiar dacă firesc gândeau uneori diferit procesul de constituire a României. Ei au ştiut atunci că «interesul naţional», în înţelesul său cel mai nobil şi nu în accepţia politică a ultimei vremi, trebuia să le fie călăuză şi că uniţi aveau să poată să impună marilor puteri să le schimbe hotărârea. Mulţumită simţămintelor lor patriotice şi dăruirii lor există şi astăzi o Românie!“. În opinia academicianului Berindei, Cuza a ştiut ca nimeni altul să-şi îndeplinească misiunea care i se încredinţase. „El s-a considerat ca «primul slujitor al statului şi al naţiunii». Timp de şapte ani a slujit cu abnegaţie şi dăruire dezinteresată. A fost paznicul vigilent al «depozitului sacru» care i se încredinţase, preocupat neîncetat de a dobândi pentru ţara sa un loc cât mai luminos şi de a o afirma cu demnitate. A stat «cu fruntea sus», cum aprecia un contemporan de-al său, în faţa reprezentanţilor marilor puteri, n-a făcut nici o concesie care ar fi jignit simţămintele concetăţenilor săi. A fost un patriot, nu în vorbe, ci «în fapte»“, notează istoricul în articolul amintit.

 

Read more

Scoaterea din sărăcie a regiunii Moldova nu este o prioritate pentru Uniunea Europeană!

Uitându-ne la cifrele furnizate de Eurostat anul trecut, observăm că Moldova, tradusă în termeni bruxelezi drept Regiunea Nord-Est, e cea mai săracă zonă din Uniunea Europeană. În ciuda acestei realităţi crunte, instituţiile europene pun la coada pri…

Read more

CÎTEVA DOCUMENTE PRIVIND ATITUDINEA POPULAȚIEI BASARABIEI ÎN TIMPUL ADMINISTRAȚIEI ROMÂNEȘTI

O manifestare pregnantă al comportamentului ghidat de antisemitism al românilor l-au constituit evenimentele din perioada cedării Basarabiei, Bucovinei de Nord şi ţinutului Herţa, în urma ultimatumului sovietic din 26 iunie 19405. Chiar înainte de oc…

Read more

ACȚIUNI CRIMINALE SĂVÎRȘITE DE ARMATA ROMÂNĂ ÎN Bassarabia REFLECTATE ÎN DOCUMENTE GERMANE

1. Cernăuţi, 9 iulie 1941. Raport înaintat de comandantul Einsatzkommando 10 b, Sturmbannführer-ul SS Alois Persterer, secţiei I c al Grupului de Armate „Sud”, cu privire la arestarea şi executarea de către Einsatzkommando 10 b, în colaborare cu …

Read more

Istoria Adevarată vs Istoria Romînilor!

În prezentul articol, vă vom prezenta adevarata istorie a Moldovei de dupa anexare „Unire” din 1918. Dar nu înainte sa vă dezvăluim falsificarea care are loc în prezent, în toate liceiele din R.Moldova. Carţile de istoria a românilor cu coperta ţăranilor care au iesit la miting pentru a proclama unirea, cu drapelele în culorile steagului Romanesc.

Această imagine este falsificată:

Falsificarea imaginii de pe cartile de istorie

Drapelul Transilvaniei Drapelul Adevarat cu care au iesit ţăranii la Protest.
În perioada sărbătorilor legate de Ziua Marii Uniri, de la 1 decembrie 1918, ziarele, agenţiile de presă şi blogurile din România au preluat o poză falsificată grosolan pe vremea comunismului.

Este vorba de o fotografie realizată la Alba Iulia, de renumitul fotograf ardelean Samoilă Mârza, care a trăit între anii 1886-1967. În poza originală surprinsă de Samoilă Mârza, de la Adunarea Naţională, apar românii cu steagurile Transilvaniei. Steagul Transilvaniei era albastru-roşu-galben, pe făşii orizontale. După unirea din 1918 cu România, ardealul rămâne timp de un an şi jumătate, autonom în cadrul statului român, fiind condusă de un Consiliu Dirigent, având acest drapel. În timpul comunismului, imaginile surprise de Samoilă Mârza au fost falsificate grosolan. Astfel că în 1968, apare pe coperta revistei Magazin Istoric, poza în care au fost schimbate ordinea culorilor în albastru-galben-roşu.

Aşa dar, în ianuarie 1918, în primele zile de ocupaţie romînească, călăii romîni au împuşcat 45 ţărani – delegaţi ai al treilea congres ţărănesc din Basarabia ce a avut loc la Chişinău. Urmează arestul a 58 de membri ai Sfatului Ţării care se opuneau anexării Basarabiei la România. Cinci dintre ei au fost împuşcaţi.
În locul lor au fost numiţi susţinători ai autorităţilor române. Decizia privind unirea cu Romania a fost adoptată sub ţevile mitralierelor – dar chiar necătînd la aceasta aproape jumătate de delegaţi – 47% – au votat împotriva anexării. Nu ma opresc in detalii la acest eveniment deoarece a fost déjà descris intr-un şir de articole de pe forum.
Urmează, răscoala de la Hotin – la 1 februarie 1919, în cadrul înnăbuşirii răscoalei de către trupele romîne de ocupaţie cu focul artileriei au fost ruinate 22 de sate, fără anchetă şi judecată au fost executaţi 500 de ţărani şi locuitori ai oraşelor, inclusiv 165 de feroviari ai staţiei Ocniţa. Total în timpul înnăbuşirii răscoalei au fost ucişi 11.000 de persoane. Peste 50.000 de persoane s-au refugiat pe malul stâng al Nistrului. Să mai zică cineva că nu Romania a creat Transnistria.
27 mai 1919, răscoala împotriva ocupanţilor din Bender – în cadrul înnăbuşirii au fost împuşcaţi 150 de participanţi la răscola, dintre care 19 persoane în urma – “procesului 108″, ce a avut loc la Chisinau. Feroviarii din Bender au fost împuşcaţi fără anchetă şi proces de judecată. În cadrul înnăbuşirii răscoalei, valahii au implicat şi trupele coloniale franceze, compuse din algerieni (zouaves), care deseori erau folosiţi în opeaţiuni de masacrare.
Septembrie 1924 – în timpul înnăbuşirii revoltei de la Tatarbunar în partea de sud a Basarabiei (în prezent – regiunea Odesa, Ucraina), au fost omorîţi 3000 de participanţi. După înnăbuşirea revoltei, autorităţile române au iniţiat aşa-numitul “proces 500”, care era destinat să dovedească faptul că revolta a fost ” iniţiată de Moscova”. În apărarea celor arestati s-au ridicat personalităţi notorii din rîndul intelectualităţii europene – Henri Barbusse, Romain Rolland, Albert Einstein, Theodore Dreiser, Bernard Shaw, Louis Aragon, Thomas Mann şi mulţi alţii.
Cunoscutul antifascist din Romania, Scarlat Callimachi, scria despre ceia ce se petrece în Basarabia în felul următor “ Basarabia echivalata cu provinciile regale romîne este privită de către oligarhia conducătoare ca o colonie în care locuiec aborigeni de cea mai inferioară rasă, fapt din care rezultă necesitatea aplicării metodelor coloniale de guvernare”.
Puterea de stat în provincie este exercitată de către guvernanţi numiţi de rege, investiţi cu împuterniciri extraordinare.Cu aceleaşi împuterniciri era investit şi comandantul forţelor de ocupaţie româneşti din provincie.
În Basarabia ocupată domnea un regim de fărădelegi strigător la cer, o ignorare a drepturilor fundamentale ale omului de o proporţie nemaivăzută, mai ales în satele moldoveneşti.
În martie 1932, într-un articol publicat în ziarul francez L’Humanité, se scria, că: “Jandarmul – este adevăratul stăpîn al satului. Jandarmul poate aresta ţăranul chiar în cîmp, să-l bată şi să-l arunce în închisoare”.
Numai în primii 7 ani de ocupaţie română a Basarabiei au fost ucişi 32 de mii de civili, de la foamete şi boli au murit aproximativ 200 de mii de oameni. În timpul ocupaţiei au fost supuşi torturii 207 mii de locuitori ai Basarabiei, sau unul din zece locuitori.
Read more

Despre greşelile din trecut : „Am visat unire, am căpătat anexiune …”

Pe 24 ianuarie 1859 ca urmare a diferitelor tipuri de „manevre politice” și înțelegeri între mai multe state europene, a fost declarat actul de unire a unei părţi din principatul autonom al „Moldovei” cu „Valahia”, drept care în viitorul apropiat, pe…

Read more

Un vis de 100 de ani ar putea deveni realitate! (VIDEO)

La Chişinău a avut loc o întâlnire a factorilor de decizie de la Ministerul Transportului şi Infrastructurii Drumurilor de la Chişinău (MTID) şi Ministerul Infrastructurii (MI) de la Kiev, în cadrul căreia s-au pus în discuţie mai multe chestiuni de …

Read more
  • Istoria Adevarată
    Pierderile umane ale Moldovei sub ocupația Sovietică!

    Site-ul nostru vă prezintă cifre privind pierderile umane ale Moldovenilor  suferite în timpul ocupației sovietice. Numărul moldovenilor deportați și celor uciși se ridică la peste 1,5 milioane de persoane. 1. PATIMILE MOLDOVENILOR A. PIERDERI UMANE ALE BASARABIEI SUB OCUPAȚIA SOVIETICĂ I. PRIMA OCUPAȚIE SOVIETICĂ 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941 În mai puțin de un an, peste […]

  • EDITORIAL
    Analiza perspectivei reîntregirii Republicii Moldova

    Acest articol este analiza mea proprie, asupra perspectivei rezolvării conflicului declanşat 25 de ani în urma. În urma caruia R. Moldova şi-a distrus cu mîinile sale,viitorul unui stat prosper şi a despărţit mii de familii pe ambele maluri ale Nistrului. Din 1992 pînă în prezent simţim urmările acelui conflict politic. Războiul provocat din exterior,  care […]

  • 2 Februarie ziua recunoaşterii Independenţei Moldovei!

    Astăzi 2 februarie,se împlinesc 652 de ani de la recunoașterea independenței Țării Moldovei.Documentul de donație făcut de Ludovic I,regele apostolic al Ungariei lui Balc,fiul lui Sas,la 2 februarie 1365 este considerat actul de naștere a Statului medieval:Țara Moldovei.Cu această ocazie aș vrea să felicit fiecare fiu al Moldovei,iubitor de țară,să ne păstrăm patria cu demnitate,ocrotindo […]

  • CULTURA
    „Jos Cuza! Jos Bucureştiul!“ – Faţa nevăzută a Micii Uniri

    Manifestaţiile prilejuite de celebrarea „Micii Unirii“ sunt astăzi prilej de întruniri populare, de propagare a ideilor naţionale prin discursurile autorităţilor locale şi centrale. Nu în ultimul rând, ideea centrală a discursului public este unitatea în jurul idealului naţional. Festivităţile organizate anual sunt însă şi prilej de înfrăţire în jurul „agapelor“ publice oferite plebei de către […]

  • ECONOMIC
    Scoaterea din sărăcie a regiunii Moldova nu este o prioritate pentru Uniunea Europeană!

    Uitându-ne la cifrele furnizate de Eurostat anul trecut, observăm că Moldova, tradusă în termeni bruxelezi drept Regiunea Nord-Est, e cea mai săracă zonă din Uniunea Europeană. În ciuda acestei realităţi crunte, instituţiile europene pun la coada priorităţilor atât o autostradă spre vestul sau centrul ţării, cât şi alte drumuri expres care ar contribui la dezvoltarea […]

  • CULTURA
    CÎTEVA DOCUMENTE PRIVIND ATITUDINEA POPULAȚIEI BASARABIEI ÎN TIMPUL ADMINISTRAȚIEI ROMÂNEȘTI

    O manifestare pregnantă al comportamentului ghidat de antisemitism al românilor l-au constituit evenimentele din perioada cedării Basarabiei, Bucovinei de Nord şi ţinutului Herţa, în urma ultimatumului sovietic din 26 iunie 19405. Chiar înainte de ocuparea acestor teritorii, imediat după transmiterea ultimatumului sovietic, a intrat în acţiune prejudecata că vinovată de acest act – sau l-ar […]

  • Istoria Adevarată
    ACȚIUNI CRIMINALE SĂVÎRȘITE DE ARMATA ROMÂNĂ ÎN Bassarabia REFLECTATE ÎN DOCUMENTE GERMANE

    1. Cernăuţi, 9 iulie 1941. Raport înaintat de comandantul Einsatzkommando 10 b, Sturmbannführer-ul SS Alois Persterer, secţiei I c al Grupului de Armate „Sud”, cu privire la arestarea şi executarea de către Einsatzkommando 10 b, în colaborare cu Poliţia şi Jandarmeria română, în perioada 7-9 iulie 1941, a unui număr de aproximativ 500 de evrei […]

  • DIVERSE
    Istoria Adevarată vs Istoria Romînilor!

    În prezentul articol, vă vom prezenta adevarata istorie a Moldovei de dupa anexare „Unire” din 1918. Dar nu înainte sa vă dezvăluim falsificarea care are loc în prezent, în toate liceiele din R.Moldova. Carţile de istoria a românilor cu coperta ţăranilor care au iesit la miting pentru a proclama unirea, cu drapelele în culorile steagului […]

  • CULTURA
    Despre greşelile din trecut : „Am visat unire, am căpătat anexiune …”

    Pe 24 ianuarie 1859 ca urmare a diferitelor tipuri de „manevre politice” și înțelegeri între mai multe state europene, a fost declarat actul de unire a unei părţi din principatul autonom al „Moldovei” cu „Valahia”, drept care în viitorul apropiat, pe harta lumii a apărut un stat nou — „România”. De notat că, în conformitate cu acordurile istorice, era vorba despre „unirea egală în drepturi a Principatelor Valahiei şi Moldovei”, dar nu despre anexarea Moldovei de către Valahia, așa cum […]

  • ECONOMIC
    Un vis de 100 de ani ar putea deveni realitate! (VIDEO)

    La Chişinău a avut loc o întâlnire a factorilor de decizie de la Ministerul Transportului şi Infrastructurii Drumurilor de la Chişinău (MTID) şi Ministerul Infrastructurii (MI) de la Kiev, în cadrul căreia s-au pus în discuţie mai multe chestiuni de interes bilateral, inclusiv construcţia podului peste Nistru, Soroca-Iampol. Iată ce a declarat ministrul MTID Iurie […]